Dezastru la PNL Brașov: sinecuristul „verilor” Veștea va fi uns președinte

Cu Adrian Veștea la conducere și cu George Scripcaru același șiret sforar ascuns în culise, PNL Brașov se află într-o cădere continuă și acutizată în ultimii ani, după pandemie încoace. La Brașov dreapta e-n cap! Au făcut ce au făcut șefii lor și liberalii brașoveni s-au trezit un fel de breloc al PSD-ulu. Prin alianța făcută la nivelul municipiului Brașov vara trecută, e drept, a fost câștigată Primăria, însă PNL s-a ales cu doar 4 consilieri locali în minus față de mandatul trecut (2020-2024).

Victoria personală a lui Adrian Veștea = eșecul PNL

Alegerile locale din iunie 2020 a reprezentat o mare înfrângere la nivel județean, dar Veștea și camarazii se comportă ca și cum lucrurile se duc pe făgașul normal. Nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le pute! Însă membrii de partid și susținătorii nu pot fi păcăliți și nu îi iartă pe acești veritabili farsori.

PNL a pierdut Primăria Râșnov, orașul transformat într-un veritabil cartier general de gașca lui Veștea. Colegii din alianță, social-democrații au pus mâna și controlează toate municipiile din județ (Făgăraș, Săcele, Codlea), plus o serie de orașe importante (Victoria, Zărnești). La Consiliul Județean, campania electorală pe persoană fizică dusă de Adrian-Ioan Veștea l-a făcut președinte, din nou, pe „Țancă de la Râșnov”. Dar prețul victoriei personale a fost plătit scump de partid: PNL are 6 consilieri județeni mai puțini în actuala legislatură (2024-2028), comparativ cu cea anterioară!

Primari liberali din județ au fost abandonați

Primarii liberali (30 la număr) din județ se simt abandonați și cea mai bună dovadă, o lecție pentru conducere, au oferit-o în ultima campanie prezidențială, când acțiunile electorale au lipsit cu desăvârșire în teritoriu. Nici naiba n-a pomenit de Crin Antonescu!

Căpeteniile locale au preferat să nu își enerveze proprii alegători și au optat elegant pentru noncombat, deoarece o știe toată lumea că alianța PSD-PNL a fost un fel de anus contra naturii, în care principalii perdanți au fost, bineînțeles, liberalii. E clar că primarilor le-a fost mai aproape propriul maieu decât cămașa șifonată de partid.

Surse: Cătălin Văsîi va fi președintele liberalilor la județ

PNL Brașov a fost aruncat într-un mare hău și schimbarea Statutului partidului face ca Adrian Veștea, ales prim-vicepreședinte la nivel național, să ia calea Bucureștiului. O ieșire din scenă pe ușa din spate, însă vorba aceea: fuga e rușinoasă, da’ e sănătoasă.

Pe cale de consecință, funcția de președinte PNL pe tot județul Brașov rămâne vacantă. Iar surse din interior spun că zilele acestea, pe traseul Predeal-Râșnov-Ghimbav-Prejmer, va fi impus ca nou lider al liberalilor brașoveni nimeni altul decât searbădul Mihai-Cătălin Văsîi. Halal a ajuns PNL Brașov!

Cât timp aghiotantul lui Veștea va mai rămâne prefect?

Ca dezastrul să fie total, în contextul tensiunilor la nivel central și al tulburărilor sociale ce se anunță, prefectul Văsîi are mari șanse să fie dat jos din funcție. Și așa PNL Brașov se va trezi cu un șomer în funcția de președinte. Sau, nicio noutate, sinecuristul Văsîi va mai primi un post călduț. Așa cum, de altfel, s-a întâmplat de atâtea ori cu aghiotantul eternului parlamentar și gropar al stațiunii Predeal, Mihai Veștea. Despre deținătorul Cabanei Poiana Secuilor – cu o proximă ocazie.

Distribuie

Articole asemanatoare